Mi-am amintit cât de mult mă ajutase bătrânul
sihastru din munţii înalţi de pe planeta Alif şi m-am hotărât să merg
într-acolo pentru a afla ce am de făcut. Aşadar, am virat drezina galactică pe
direcţia alfa-omicron a planetei Alif. Drumul mi s-a părut extrem de lung, deşi
aveam de făcut doar câţiva ani-lumină... Mă gândeam la sufletul care rămăsese
pe Terra, la inima mea pereche pe care ca om o pierdusem inconştient... Îmi
revenea în minte (acum că abia o revăzusem, emoţiile erau şi mai puternice) şi
mă însoţea în absolut, în toată această călătorie intergalactică în căutarea
Pietrei iubirii universale. O văzusem zâmbind, zâmbetul ce atât îl adoram ca
om, dar îi văzusem şi tristeţea la gândul că am avut cândva şansa de a fi un
suflet întreg, din suflete pereche, şansă pe care o ratasem nesăbuit. Dar, aşa
cum ca om iubisem fără limite, tot aşa, ca suflet hoinar prin Univers, trebuia
să-mi împlinesc destinul, să regăsesc iubirea divină şi universală şi să-mi
găsesc liniştea.
O smucitură de hăţuri celeste şi drezina
ajunse la staţia de pe planeta Alif. Am lăsat caii de foc să se hrănească (de
când venisem din universul paralel
Terrei, aveam hrană din belşug pentru ei) şi am pornit din nou spre Munţii Alif, la
sihăstria bătrânului cu plete albe. Am ajuns, am dat la o parte pielea de capră
stelară de la intrare şi am intrat. Lângă foc, bătrânul zâmbea... Cum era
obiceiul pe acea planetă, l-am rugat să-mi descâlcească mesajul ascuns al celei
de-a treia probe.
„Te-ai descurcat bine până acum... Se vede
c-ai iubit-o cum nu mereu întâlneşti pe Terra, dar greul abia începe... Ce ştii
tu despre Pasărea Phoenix este ştiinţa unui pământean care nu înţelege legile
universale, dar te voi lumina. Pasărea Phoenix este o creatură foarte greu de
văzut, chiar şi în Univers. S-a născut din sine însăşi, undeva, în constelaţia
Orion şi trăieşte în focul său foarte mulţi ani-lumină; nimeni nu ştie câţi. Poartă cu ea un ou
făcut din smirnă, în care pune cenuşa tatălui ei (sau mamă, dacă vrei, că e amândouă).
Desface oul, atât cât să pună înăuntru cenuşa, după care îl închide la loc, tot
cu smirnă şi-l poartă cu ea până când îi vine sorocul. Atunci, se aşează în
cuibul ei din ramuri de scorţişoară şi se aprinde instantaneu. Flacăra e una
care poate fi văzută din toate galaxiile şi arde până să face scrum. Imediat, din
cenuşa aflată în oul de smirnă se naşte o altă Pasăre care, la rândul ei, va face un ou în care va
pune cenuşa celeilalte păsări, ce tocmai s-a transformat în scrum şi cenuşă.
Ştiu despre proba ta şi ştie tot Universul, dar trebuie să găseşti Pasărea, să-i
iei oul şi să bagi înăuntru, peste cenuşa tatălui ei, praful de stele din inima
ta, care acum e şi din inima ta pereche. Pare simplu, dar nu e... Ca să poţi
pune înăuntru praful iubirii stelare, trebuie să ai smirnă, dar asta nu ai.
Doar pe Pământ o poţi găsi, dar tu eşti un suflet ce nu mai poate redeveni
terestru. Înainte de orice, pleacă şi caută smirna cu care să
închizi la loc oul Păsării Phoenix, dacă vrei ca iubirea astrală să se
împlinească. Timpul tău aici a expirat... Pleacă şi caută smirna, apoi vei
găsi Pasărea cea minunată în galaxia Andromeda. Dar dacă nu vei avea tot ce-ţi
trebuie, vei rămâne un suflet rătăcitor pentru o eternitate”. Asta a spus
bătrânul sihastru, după care se cufundă în muţenie. Începusem să înţeleg
misiunea, dar încă nu ştiam ce trebuie să fac. Iubirea pe care sufletul meu o
luase cu el de pe Terra, mi-a dat curaj să mă îndrept spre alte planete, în
căutarea acelei smirne, fără de care nu puteam să trec cea de-a treia probă a
iubirii absolute.
Va urma
