Despre Pasărea Phoenix se ştia puţin pe Terra
şi mult – în Univers. Se vorbea că e fiica Soarelui şi că alături de dragon
veghează sufletele morţilor ce călătoresc căutând pacea veşnică. În Univers e
considerată „sufletul lui Osiris”, zeul ce-şi are sălaşul în constelaţia cu
acelaşi nume, iar pe Terra se vorbea, dar tot după ureche, că această pasăre
fantastică ar fi ieşit prima dată dintr-un cocon de mătase solară. Datorită
acestei păsări astrale, tot ce era destinat să moară, urma să renască, sub o
formă sau alta. În adâncul sufletului meu îndurerat, încă mai exista speranţa
reînvierii... Nu a renaşterii mele, ca om ce fusesem, ci a reînvierii astrale a
iubirii mele absolute pentru care mă luptam acum, trecând probele ce-mi
fuseseră destinate.
Drezina mă purta haotic spre centrul
Nebuloasei Andromeda, unde speram să-l întâlnesc pe Yedo şi să aflu unde în
Univers mai există smirnă. Într-o staţie de drezine galactice, unde oprisem doar pentru a hrăni
caii de foc, am aflat că Yedo locuieşte într-o vale adâncă de pe planeta Rh
Onda. Mai fusesem acolo, aşa că am pus drezina pe direcţia delta-alfa, a
planetei unde urma să-l găsesc pe Yedo. După o lungă călătorie, drezina opri în
staţia galactică. După hrănirea cailor de foc, cu obişnuitul jar din inima mea
ce nu înceta să viseze la inima pereche, am pornit spre valea unde speram să
aflu detaliile de care aveam atâta nevoie pentru a avansa în această a treia
probă. Cum spuneam, Yedo locuia într-o vale de pe planeta Rh Onda, o vale
minunată, cu peisaje ce aminteau de frumuseţi de mult pierdute pentru mine,
terestre. Relieful planetar mă purta cu gândul, din nou, la sufletul pereche ce
rămăsese singur pe Terra, în timp ce eu rătăceam astral pentru iubirea noastră
pierdută.
Yedo era un pegasian simpatic, ce se stabilise
acolo de cine ştie când, că nici el nu-şi amintea câţi ani-lumină trecuseră de
când păşise pentru prima dată în acea vale. L-am întrebat unde în Univers
există smirnă şi îmi dădu un răspuns în doi peri; n-a spus că nu ştie, dar nici
altceva. Am luat traista ţesută cu fir de lumină pe care o umplusem cu diamante
venusiene şi i-am pus-o la picioare, desfăcută. Vederea pietrelor preţioase l-a
făcut să-i scapere ochii, dar atât. Probabil se gândea că merită să-mi dea
informaţia, primind în schimb diamantele, dar încă nu spunea nimic.
„Phoenix este soare şi arome, e o pasăre
deosebită... Este pasarea-aromă care inspiră Univers şi expiră raze de Soare şi arome de scorţişoară
şi smirnă. Când arde în cuibul său din ramuri de scorţişoară, întregul Univers
se umple de acest miros divin, dar la fel se-ntâmplă şi când renaşte din oul său de smirnă, dând
speranţe tuturor. Voi accepta darul tău... Să mergi în constelaţia Osiris,
locul naşterii sale, pe o mică planetă situată la azimutul planetei centrale şi
acolo vei găsi smirnă din belşug. Şi Phoenix îşi ia smirna tot de acolo... Să ai grijă, că e
o planetă ascunsă într-un univers aflat chiar la intersecţia azimutului cu
planul universului în care te afli. Cele două universuri sunt legate între ele
printr-o legătură cosmică greu de desfăcut. Ca să ajungi acolo va trebui să tai
această legătură, să pătrunzi dincolo şi, după ce iei smirna, să revii repede
înapoi, pentru că acea legătură se reface singură rapid. Să ai cu
tine o sabie de foc, fără de care nu poţi tăia legătura cosmică”.
Aveam în drezină sabia de foc
(fusesem inspirat să o iau), aşa că i-am mulţumit lui Yedo şi am plecat înapoi. Eram
fericit că voi lua smirna şi că o parte a celei de-a treia probe era rezolvată.
Ce-i drept, partea cea mai simplă a ei...
Va urma
