Cu drezina galactică spre Andromeda (V)

 Drezina galactică şi-a luat zborul, lăsând în urmă planeta Alif şi sihăstria bătrânului cu plete albe. Ne îndreptam spre Andromeda cea spiralată, dar nu direct, ci cu o oprire pe constelaţia Centauri, Proxima Centauri. Acolo urmează să avem o oprire tehnică de cea mai mare importanţă: este locul de unde pot lua tot necesarul pentru muncile pe care trebuie să le execut, pentru ca iubirea mea pierdută să revină, într-o formă sau alta, iar eu să-mi găsesc liniştea veşnică. Ştiam că nu va fi o problemă să găsesc, atât timp cât peste tot, pe marile planete, fireşte, pachetele de unelte stelare se găsesc la tot pasul. Adiacent lor, trebuie să iau şi o sabie de foc şi una de gheaţă, pentru orice eventualitate, dar şi provizii pentru mine, ca pentru o călătorie îndelungată, cale de sute de ani-lumină; caii de foc ai drezinei n-au nevoie de provizii pentru că, aşa cum ştiţi, ei se hrănesc cu jar din inima mea şi se adapă cu lacrima durerii universale.

Ştiam că pe planeta Alfa Centauri (să n-o confundaţi cu sistemul stelar omonim) pot găsi cele mai bune pachete de unelte galactice şi, în plus, ea era şi cea mai apropiată planetă de Calea Lactee, pe drumul stelar ce duce la Andromeda Inferior, locul primei opriri andromediene. Caii de foc ai drezinei mă transportau în viteză printre stele, timp în care mie, suflet chinuit, îmi veneau în minte frânturi dintr-o viaţă şi dintr-o iubire risipite. Îmi apărea mereu un zâmbet, un chip iubit, acum pierdut, un gest drăgăstos şi o clipire care cândva, când eram om, mă înfiora de fericire. Nu, n-am uitat şi-mi apăreau şi furtunile, zbaterile şi chinurile pe care le generasem, dar ele nu putuseră altera ceea ce acum, iată, căutam cu febrilitate, dar ele se zăreau în plan secund, nefiind determinante pentru cele două inimi pereche ce n-au putut fi una. Amintirile mi-au smuls o lacrimă în plus, suferinţa devenind şi mai mare. Cele două inimi pereche fuseseră (sau puteau să fi fost) cele două jumătăţi perfecte ale unui întreg ce niciodată n-a devenit. Doar iubirea, ea a rămas pură şi neîntinată şi tocmai de aceea, sufletul ce n-a mai vrut să fie om, acum era în căutarea ei.

Iată-ne ajunşi pe Alfa Centauri din constelaţia Kentaurus! În staţia de drezină, dar şi în jurul ei până departe, era o vânzoleală formidabilă. Probabil că Alfa Centauri era cea mai circulată planeta din apropierea Terrei, aşa că abia am găsit loc în staţia de drezine galactice. Din suferinţa resimţită pe drum, am dat cailor jarul şi lacrima şi am plecat după pachetul universal de unelte galactice. Mergând, am ajuns într-o depresiune alfa dintre doi munţi omega... Acolo – puzderie de comercianţi veniţi de pe Alfa Centauri, dar şi de pe alte planete din constelaţie. Cei mai mulţi aveau pachete universale de unelte stelare, care mai de care mai sofisticate. În sectorul gamma al depresiunii, printre venusieni şi pegasieni, un vulcanian îşi întinsese marfa. Din ce văzusem era cel mai atractiv, mai ales că, pe lângă uneltele stelare mai avea şi o sabie de foc cum nu mai văzusem. Ştiind că drumul pe care trebuie să-l fac e lung, n-am mai aşteptat şi am cumpărat de la el totul, inclusiv provizii să-mi ajungă până la cea mai de jos planetă din spirala andromediană. Apoi am făcut cale-ntoarsă către staţia planetară de drezine, unde caii mei de foc aşteptau nerăbdători. Am urcat pe dată şi ne-am lat zborul spre aventura care, speram eu, îmi va aduce pacea veşnică, găsind iubirea risipită-n van.

Ca orice suflet pribeag, şi al meu avea amintirile lui, visele lui şi dorinţele lui... Îşi amintea febrilitatea cu care palpita inima lui când trebuia să-şi întâlnească jumătatea perfectă, de râsul ei cristalin, de glumele şi de împunsăturile ei, dar şi de vorbele sale în doi peri care stârneau enervarea simulată. Ştia că pe atunci, cele două inimi puteau fi una, dar n-a fost aşa... Într-o zi, pe negândite aproape, legătura dintre cele două inimi s-a rupt, iar sufletul azi pribeag şi-a abandonat corpul şi a plecat în Univers. Visul se destrămase, dorinţele nu mai contau, inima murise. Rămăsese doar el, sufletul, acel suflet plecat pe drumul fără întoarcere.

Va urma