Şi iată-mă din nou la drum, încrezător că
steaua mea va rămâne în eternitatea universală – steaua iubirii absolute. Caii
drezinei se uitau din când în când la mine, de fiecare dată când ocoleau o ploaie de meteoriţi. Se uitau
ironic, ziceam eu, încercând să spună cu jerbe de foc ca în absolutul
universal, pierderea nu se poate recupera, dar ei nu erau decât nişte cai de
foc care trăgeau drezina spre o destinaţie necunoscută. Nici nu le păsa dacă eu,
ca suflet stelar, voi găsi ceea ce căutam, dar ştiau ei (aveau experienţe
anterioare) că astfel de căutări nu se sfârşesc niciodată, iar bietul suflet
rătăcitor va colinda Universul fără a-şi găsi liniştea şi iubirea pierdute.
Cu un soi de încăpăţânare, căutam ceea ce
părea imposibil universal. Plecasem în călătoria finală, cu credinţa că voi
regăsi ceea ce irosisem, iar asta nu era posibil decât găsind planeta Aga Mi.
Acolo trebuie că mai există ceva din iubirea pierdută… Cum nu mai eram decât
suflet, căutarea nu era obositoare, iar rătăcirea stelară se dovedea a fi o
călătorie spre inima pierdută, uşoară, dacă ne gândim la neantizare. În memorie
îmi reveneau imagini trecute, superbe ca formă şi culoare, dar care acum se
contopeau cu siluetele planetelor pe lângă care treceam. Aici vedeam o mână,
dincolo un chip, apoi un zâmbet şi o licărire de ochi care mă cucereau. Erau
amintiri ale unei vieţi trecute, ce nu mai avea cum să se întoarcă, dar eu
stăruiam, crezând cu sufletul că pot ajunge, fie şi stelar, la inima pierdută.
Călătoria continua galactic şi meteoritic,
trecând când pe lângă planete, când pe sub ploi de foc meteoric. Îmi aminteau
de pasiune, de viaţa pe care o pierdusem şi de flacăra ce nu se putea stinge…
Biet suflet, cu amintirile sale palpitând în inimă!
Caii de foc duceau drezina galactică spre planeta
Se Al, chiar dacă ei, sărmanii, habar n-aveau unde se afla ea. Dar asta nu conta în Univers...
Până la capăt, călătoria, pribegia stelară te duc oricum acolo unde vrei, pentru
că există un Creator care să te îndrume neştiut. Caii ştiau asta şi se lăsau
conduşi spre nicăieri şi spre tot ce poate însemna ceva. Pe undeva neaşteptat,
drezina se apropie de planeta Se Al, condusă divin şi conducând o suferinţă
către dorinţa de izbăvire. Am oprit la halta universală şi acolo am început să
întreb de Peştera Universală şi de bătrânul Vraci de suflete. Destul de uşor am
primit indicaţiile potrivite şi am părăsit drezina, căutând ceea ce îmi spusese
anterior bătrânul înţelept. Am trecut printr-un defileu, apoi printr-o vale
între doi munţi stelari şi nu după mult timp, în faţa ochilor mi s-a ivit Peştera,
undeva în depărtare. Am vrut să mă apropiu în fugă, dar am constatat că pe
planeta Se Al fuga nu este posibilă. Mă chinuiam, doream să fug, dar nu
puteam... Mi-am amintit pe dată de fuga după iluzia iubirii pierdute şi chinul s-a accentuat. Dar cum
trebuia să ajung, am respectat legile planetare valabile acolo şi astfel am
ajuns la Peşteră.
Am intrat sfios, parcă simţind că acolo se
afla iubirea pe care o căutam. Nu, ea nu era acolo, dar, avansând am zărit o
luminiţă. Am prins curaj şi m-am îndreptat către ea. Fără să bag de seamă,
undeva în umbră, Vraciul mă privea atent. „Bun venit, suflete! Ştiu foarte bine
de ce eşti aici, dar eu nu te pot ajuta. Pentru că tot ai venit, o să te îndrum
în călătoria ta stelară spre nicăieri, dar nimeni nu-ţi poate promite că vei
găsi ceea ce cauţi. Creatorul ne-a dat tuturor o şansă, pe care unii au
folosit-o, alţii nu. Cei din urmă sunt voiajorii stelari, aşa cum şi tu eşti,
cei care caută ceea ce au irosit, disperaţi că n-au ştiut să folosească
bulgărele de aur stelar primit în dar. Dacă vrei cu adevărat să-ţi regăseşti
iubirea, chiar dacă acum eşti doar un suflet neîntrupat, mergi mai departe şi
caută ceea ce te poate ajuta. E vorba despre Piatră Galbenă, a iubirii absolute
şi doar prin ea vei putea accede la inima pierdută. Nu te amăgi, ceea ce ai
pierdut, aşa rămâne, dar cu Piatra vei putea să-ţi regăseşti liniştea, dacă ea
va deveni inimă. Ştiu, nu ai idee cum să transformi o piatră în inimă, dar de-aia eşti
aici, ca să înveţi. Caută Piatra, pune în ea iubirea ta toată şi o să vezi că se tranforma în
inimă. Acea inimă s-o oferi acolo unde ştii tu că trebuie, iar ea, tot acolo,
va fi împlinirea unei iubiri pe care ai pierdut-o nesăbuit. Cauta Piatra şi,
după ce o vei da acolo unde trebuie, găseşte-ţi liniştea stelară, intrând în
absolutul universal”.
Am plecat tulburat, înţelegând că trebuie să
găsesc acea Piatră, liantul adorat dintre suflet şi inima pierdută. Vraciul se
dovedise înţelept, dar sufletul continua să fie în suferinţă... Am ajuns la
drezină... Caii de foc erau nerăbdători să-şi continue traseul, parcă simţind
că această călătorie stelară abia începe cu adevărat.
Va urma
0 comentarii