Am desfăcut febril mesajul... Acolo scria aşa:
„Te vei duce în Marea Ploilor din Constelaţia Andromeda şi vei aduna stele de
aur celest. Vei aduna câte vei avea nevoie, în aşa fel încât să te asiguri că,
odată aruncate pe Terra, măcar una din ele va atinge inima pereche ce n-a mai
devenit întreg. Dacă vei reuşi, proba a doua va fi trecută şi te vei îndrepta
spre Proxima Centauri, unde vei primi indicaţiile pentru proba următoare. Dar
dacă iubirea ta nu a fost destul de puternică şi vei rata, vei fi condamnat la
o călătorie perpetuă, fără linişte, fără odihnă şi cu iubirea pierdută”. Oare câte stele ar
trebui să adun şi unde le voi găsi? De unde să le trimit pe Terra şi cum să fac
pentru ca una să atingă inima pereche? În mesaj nu era nici o indicaţie şi nici
nu aveam cui să cer lămuriri.
Unul din caii de foc ai drezinei înţelese că
sunt în impas şi-mi spuse: „Pe planeta Nhada
există un sfinx galactic şi el te poate ajuta”. Fără să stau pe gânduri,
am întors drezina şi am pus-o pe direcţia gamma, a planetei Nhada. Un sfinx
galactic era ceva necunoscut, dar întâlnirea cu el era singura posibilitate de
a trece de proba stelelor de aur celest. Peste câţiva ani-lumină, drezina
galactică opri în staţia spaţială a planetei Nhada... În faţa cailor de
foc am pus jar din inimă şi lacrima suferinţei, apoi am plecat în căutarea
sfinxului. Departe de staţia de drezine spaţiale se deschidea o vale îngustă,
iar la capătul ei se zărea ca un fel de templu celest. Am fost convins că acolo
trebuie să se afle acel sfinx, cel care mă putea îndruma în dificila probă primită.
Ajuns la templu, am urcat treptele sale şi am pătruns înăuntru printr-o poartă
de aur celest. Acolo, ferit privirilor, stătea sfinxul... „Suflet hoinar în
căutarea iubirii irosite, ce vrei să ştii? Unde se afla Marea Ploilor Stelare,
câte stele de aur trebuie să aduni sau cum să atingi cu ele inima iubită? Alege
acum!”. Marea Ploilor nu putea să fie necunoscută, aşa că nu de acest răspuns
aveam nevoie din partea sfinxului... Câte stele de aur celest să adun? Dacă aş
avea răspunsul la întrebarea „cum să atingă stelele inima iubită?”, aş putea să
ştiu şi câte dintre ele îmi sunt necesare. Aceasta a fost întrebarea pe care am
ales să o pun entităţii enigmatice.
„După ce vei aduna stelele de aur din Marea
Ploilor, te vei urca în drezina ta şi vei călători în Universul paralel Terrei.
Când vei ajunge acolo, vei căuta Poarta ce face trecerea dintre universuri, o
vei deschide şi prin ea vei pătrunde în Universul iubirii tale pierdute. Nimeni
n-o să te vadă, pentru că eşti mort, dar tu vei vedea inima pereche şi vei
putea presăra asupra ei, ploaia de stele de aur. Apoi să pleci imediat înapoi,
altfel Poarta se va închide, iar tu vei rămâne prins între universuri, fără a
mai putea scăpa. Iată cheia temporală cu care să deschizi Poarta, dar să nu
uiţi că ea deschide doar pentru scurt timp şi o singură dată, apoi dispare.
Mergi în căutarea iubirii, suflet îndurerat!”. Apoi sfinxul s-a retras în
întunericul templului, iar eu am plecat spre drezina galactică, purtând în
suflet cheia temporală de la Poarta dintre universuri.
La ieşirea din templu, pe munţii din jur am
zărit o proiecţie minunată: erau scene vii (aşa păreau) dintr-o viaţă
pierdută... Inima pereche era acolo şi zâmbea, se mişca şi îmi făcea semn cu
mâna ei iubită. Săgeţile durerii mă împungeau peste tot, deşi fericirea
privirii mă inundase. Aş fi rămas acolo, dar acele imagini de vis n-au durat
decât o clipire din ochiul adorat al inimii pereche ce n-a mai devenit întreg.
Apoi, peisajul a redevenit steril, ca sufletul călător ce pierduse iubirea.
Va urma
